A apărut al treilea buletin informativ al Proiectului BIOREGIO, în care se face o scurtă prezentare a obiectivelor și activităților desfășurate în semestrul al treilea de implementare a proiectului (01/2018-06/2018).

Varianta în limba engleză poate fi accesată la următorul link: https://bit.ly/2CWcTDN 

Al treilea eveniment BIOREGIO în Regiunea Macedonia Centrală, Grecia

15-16 mai 2018

Evenimentul inter-regional a fost organizat de Univeritatea Aristotle din Salonic şi Fondul de Dezvoltare Regională din Macedonia Centrală.

Prima zi - reprezentanţii fiecărei regiuni implicate în proiect au prezentat starea actuală a politicii în sprijinul bioeconomiei circulare din fiecare țară în parte și au discutat problemele specifice evidențiate în cadrul întâlnirilor regionale cu factorii interesați din domeniu. Schimbul de opinii a pus accentul pe motivația implicării grupului de “stakeholderi” în activitățile proiectului și importanța cunoaşterii bunelor practici în susținerea bioeconomiei circulare.

 

Tematica întâlnirii a fost aprofundată  în cadrul celor două ateliere de lucru organizate în paralel:

1)     Bio-economia circular în politicile regionale şi

2)     Soluţii de gestionare a bio-deşeurilor

Ulterior, toți participanții au vizitat BIO2CHP - pilotul universității Aristotle şi au fost informaţi cu privire la  utilizarea de deşeuri organice - biomasa reziduală brută (semințe de struguri, miez de piersici, sâmburi de măsline și migdale) la obţinerea de căldură şi energie pentru întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul agro-alimentar.

 

Ziua a doua a fost dedicată vizitelor în teren. Partenerilor şi factorilor interesaţi li s-au prezentat obiective de interes pentru proiectul BIOREGIO:

- STAŢIA DE TRANSFER A DEŞEURILOR SOLIDE din Salonic şi Parcul Derveni, o groapă veche de deşeuri restaurată (acoperită)

- EVYP SA – companie care produce hidrolizate proteice și amino acizi din deșeuri vegetale, ingrediente netoxice şi ecologice cu utilizare în agricultură.

- BIOGAS-LAGADA SA – companie premiată în 2017 pentru contribuția la reciclarea deșeurilor (gunoi de grajd, zer, ape reziduale, coji şi pulpă de fructe şi legume, reziduuri de vinificaţie, drojdii de bere, produse secundare ale producţiei de biocarburanţi) prin producerea de biogaz.

Al 4-lea eveniment interregional din cadrul proiectului BIOREGIO se va desfășura la începutul lunii octombrie 2018 în regiunea Sud Muntenia, România.

Tema evenimentului va fi "Principalele provocări în dezvoltarea unei economii circulare pentru fluxurile biologice și soluţii pentru a le depăşi".

BIOREGIO este un proiect de tip Interreg Europe la care participă 8 parteneri din 6 ţări europene (Finlanda, Spania, Grecia, Slovacia, Romănia şi Franţa), se derulează în perioada ianuarie 2017- decembrie 2021 şi îşi propune să stimuleze bio-economia circulară prin transferul de cunoştinţe privind  cele mai bune tehnologii disponibile şi modele de cooperare concomitent cu dezvoltarea politicilor şi programelor regionale în domeniu. 

Pentru mai multe informaţii despre BIOREGIO accesaţi:  https://www.interregeurope.eu/bioregio/